HOME > DESPRE NOI > BEREA CASEI

Berea casei

Berestroika Rosie

La origine, acest tip de bere provine din zona Vienei si se identifica usor datorita culorii sale roscate. Poseda un puternic gust de malt si se distinge print-un usor gust de hamei. Doamnele care nu agreeaza un gust prea puternic de hamei, se pot familiariza cu lumea berii incepand cu acest Red Ale. Densitatea originala este de 14 %, iar nivelul alcoolului este de 5-5,5%. Brasarea se face dupa prodecedeul decoctului simplu; 7 zile de fermentare si 21 de asteptare fac din aceasta bere companionul perfect al carnurilor rosii.

 

Berestroika Blackie (Bruna)

Caracteristica sa principala este gustul puternic de malt si culoarea inchisa, aproape opaca. Noi producem aceasta specialitate prin brasare asa incat se pastreaza gustul puternic de malt, dar totodata ii conferim si o oarecare finete. Gratie procedeului de incalzire pe care-l poseda instalatia noastra de produs bere, caramelul nu este supra-incalzit, motiv pentru care nu se regaseste acel gust foarte amar caracteristic berilor brune si in acelasi timp pastreaza acea aroma de cafea data de maltul prajit in mai multe etape. Aceasta bere este foarte apreciata indeosebi pe timpul iernii. Densitatea originala este de 16%, iar nivelul alcoolului este in jur de 7%. Este companionul perfect pentru pestele afumat precum somonul sau sturionul, dar si intr-o combinatie mai indrazneata, cum ar fi scoicile fierte in acest tip de bere. Sunt numerosi barmanii (si nu doar ei) care se delecteaza cu crearea de retete cat mai deosebite si mai placute, folosind nenumarate varietati de bere. Tocmai de aceea, am creat o gama destul de variata de cocteil-uri pe baza berilor produse de noi.

 

Berestroika Goldie (Blonda)

Veritabila Pils nu este la fel de amara precum cea provenita din fabricatie industriala, ci se caracterizeaza prin aroma sa de hamei, un gust amar natural pronuntat, dar mai ales printr-un usor gust dulceag in perfecta armonie cu gustul de hamei. Densitatea originala este de 12%, iar nivelul alcoolului se situeaza in jur de 4,5%. Aceasta bere se braseaza dupa procedeul decoctului dublu, iar hameiul folosit provine dintr-una dintre cele mai renumite regiuni de cultura de hamei din lume. Fermentarea primara dureaza 7 zile si e urmata de 14 zile de fermentare secundara. Aceasta bere insoteste perfect mancarurile de peste si salatele.